Etichete

bulgur (3) calamari (4) caracatita (6) carne (32) crab (7) creveti (33) curry (11) desert (14) diverse (26) fara legatura (81) fructe (5) legume (41) orez (15) paste proaspete (31) peste (35) salata (43) scoici (1) supa (6) sushi (4)

joi, 30 aprilie 2015

www.kissmypan.com

acum fix 2 saptamani ne-am mutat. la amsterdam!
si m-am mutat si eu:)

www.kissmypan.com

inca mai e mult de munca la el, dar de-acum voi fi acolo:)


miercuri, 8 aprilie 2015

peste la cuptor. cu arome thai.

in seara asta am facut iar un peste la cuptor, dar de data asta cu arome thai.
am folosit dorada.
pentru noi 2.

1 dorada - 600 gr
1 lingura ulei de masline
sare
1 ceapa
6 catei de usturoi
1 ardei iute verde
1 bucata galangal
3 fire de lemongrass
2 rosii
6 frunze de kaffir lime
o legatura de culantro (asa zisul coriandru mexican) - se poate inlocui cu o legatura de coriandru normal

am desfacut pestele, l-am sarat bine pe toate partile si l-am dat deoparte.
am pus la rumenit intr-o lingura de ulei usturoiul, ceapa, ardeiul iute, galangal-ul, lemongrass-ul (toate tocate marunt). dupa ce s-au rumenit usor, am adaugat rosiile tocate marunt, sare si am gatit 10 minute totul (acoperit). am dat deoparte si am adaugat frunzele de culantro si frunzele de kaffir lime (ambele tocate marunt). am uns pestele cu pasta obtinuta si l-am dat in cuptorul incalzit 20 de minute la 180C si apoi 5 minute cu flacara de deasupra, de la grill.
a iesit perfect - aromat, zemos, o cina grozava!

calorii/portie - 389.



luni, 6 aprilie 2015

orez prajit cu urechi de lemn si pancetta

mai avem 9 zile pana plecam, asa ca lichidez cam totul de prin congelator - adica micile rezerve strategice de pancetta, speck si guanciale:)
in seara asta am facut un orez prajit cu ce mai aveam prin casa.
am folosit un orez cu bobul ascutit, foarte marunt si aromat, care se numeste chinigura. din bangladesh.

orez chinigura - 200 gr
1 lingura ulei
100 gr pancetta
20 gr urechi de lemn uscate
4 fire de ceapa verde
1 ardei verde semi iute
6 catei de usturoi
2 fire de lemongrass
6 frunze de kaffir lime
1 bucata galangal

am fiert orezul ca de obicei, cu apa si sare (proportia 1:2), dar pentru aroma, am pus in oala in care
l-am fiert o jumatate din bucata de galangal si partea superioara de la cele 2 fire de lemongrass. dupa ce s-a fiert l-am tinut la frigider cateva ore.
am pus pancetta taiata marunt la rumenit intr-o lingura de ulei, am adaugat lemongrass-ul tocat marunt (partea de la varf) si cealalta bucata de galangal tocata marunt, apoi am pus pentru 20 de secunde ceapa verde rondele, usturoiul feliat, ardeiul rondele si frunzele de kaffir lime. am adaugat orezul, urechile de lemn taiate (rehidratate inainte in apa rece), am potrivit de sare, am amestecat rapid pe foc mare si gata!
l-am mancat cu o salata de castraveti, usturoi si frunze de coriandru.
au iesit 2 portii imense.

calorii/portie (fara salata) - 684.




duminică, 5 aprilie 2015

peste la cuptor. cu arome locale.

aici se mananca in multe locuri pestele gatit in felul asta. se desface pestele, se unge cu o pasta de legume si condimente si se da la cuptor/gratar. e excelent!
pentru cina de azi am facut si eu un peste la cuptor, asa cum se gateste pe aici. am folosit seabass, ca de asta aveam in casa.
pentru noi 2.

1 seabass - 500 gr
2 cepe
6 catei de usturoi
2 rosii
1 ardei semi iute verde
1 legatura patrunjel
1 legatura marar
1 lingura ulei de masline
1 lingurita seminte coriandru
1 lingurita seminte cumin
1/2 lingurita fulgi de ardei iute
1/2 lingurita boabe de mustar
1/4 lingurita pudra de turmeric
1/2 de lamaie
cateva frunze de curry
sare

am desfacut pestele, am pus sare pe el si l-am dat deoparte.
am pus in tigaie la rumenit (fara ulei) condimentele (coriandru, cumin, boabele de mustar), apoi le-am zdrobit  in mojar impreuna cu fulgii de ardei iute, pana am obtinut o pudra, la care am adaugat si turmericul.
am rumenit intr-o lingura de ulei de masline, o ceapa si usturoiul tocate marunt, apoi am adaugat pudra de condimente de mai sus, rosiile tocate marunt, ardeiul verde semi iute tocat marunt si am gatit totul vreo 7-8 minute, am potrivit de sare, am dat deoparte si am adaugat patrunjelul si mararul tocate marunt.
cu pasta obtinuta am uns pestele, am pus deasupra cea de-a doua ceapa taiata rondele, cateva felii de lamaie, cateva frunze de curry si l-am dat in cuptorul incalzit 20 de minute si inca 5 minute cu flacara de deasupra.
a fost extraordinar!

calorii/portie - 372.









joi, 2 aprilie 2015

alt fel de mamaliga

in seara asta am facut o mamaliga la cuptor. umpluta cu ciuperci, speck si altele. a fost minunata!

150 gr malai
30 gr shiitake uscate
300 gr frunze de stevie
1 shallot
6 catei de usturoi
75 gr speck
150 ml smantana dulce pentru gatit
sare, piper
1 lingurita unt
1/2 lingurita de pulbere de hribi uscati
30 gr parmezan

am pus la rumenit in tigaie speck-ul taiat marunt, am adaugat shallot-ul si usturoiul tocate marunt si apoi ciupercile shiitake feliate (dupa ce au fost rehidratate). am pus putina apa in care s-au rehidratat ciupercile si am gatit totul 10 minute, pana a scazut lichidul. am adaugat frunzele de stevie (da, aici gasesc frunze de stevie tot anul, ca se mananca la greu) taiate mai mare, am tinut pe foc inca un minut si apoi am pus smantana, am mai dat un clocot, am potrivit de sare, am adaugat piper proaspat zdrobit si am dat deoparte.
intre timp am folosit malaiul ca sa fac o mamaliga normala, in care am adaugat la fiert pe langa sare si 1/2 de lingurita de pulbere de hribi uscati. pulberea asta de hribi (pun hribii uscati in robot pana se fac pudra) e foarte buna in multe feluri de mancare  - carne, sosuri, paste, etc. cu foarte putina obtii efect maxim!
am uns o forma termorezistenta cu o lingurita de unt, am pus in vas jumatate din cantitatea de mamaliga, am uniformizat-o, deasupra am turnat compozitia cu ciuperci si speck, apoi am acoperit-o cu cealalta jumatate de mamaliga. am presarat deasupra parmezanul ras si am dat forma in cuptorul incalzit vreo 30 de minute la 180 C. am scos-o si am lasat-o sa se aseze vreo 10 minute, inainte sa o mancam.

au iesit 3 portii.
calorii/portie - 492.

alaturi am avut o salata simpla de rucola si aceto balsamico.




marți, 31 martie 2015

salata de cartofi cu pesto de tarhon

azi am luat niste tarhon proaspat de la magazin si m-am gandit sa fac cu el un pesto pe care sa-l folosesc intr-o salata de cartofi.
pentru 3 portii.

1 legatura tarhon
1 legatura patrunjel
3 catei de usturoi
30 gr nuci
sare, piper
2 linguri ulei de masline
cartofi - 800 gr
shallot - 2 bucati

am pus la robot frunzele de tarhon si patrunjel, nucile rumenite usor, usturoiul, uleiul, sare si piper proaspat zdrobit. in 30 de secunde am obtinut un excelent pesto pentru salata.
am fiert cartofii in coaja, i-am curatat si feliat, am adaugat shallot-urile taiate solzisori si pesto-ul. am amestecat usor si gata cina. si pentru ca tarhonul merge foarte bine cu peste, am mancat salata cu o bucatica de seabass la gratar.

 portia de salata a avut 364 calorii.


miercuri, 25 martie 2015

risotto cu rosii uscate si speck

pentru cina din seara asta am facut un nou risotto.
de azi in trei saptamani ne mutam, asa ca de data asta chiar cred ca asta e ultimul risotto fara vin:)
pentru 3 portii.

orez arborio - 250 gr
50 gr unt
rosii uscate - 50 gr
speck - 75 gr
1 ceapa alba
parmezan - 75 gr
supa de legume - 5 cani
sare, piper

pentru supa de legume am fiert doi morcovi, o ceapa, trei catei de usturoi, un ardei gras, cateva fire de patrunjel, cateva fire de telina, doua foi de dafin, o lingurita piper boabe, putina sare. am pus rosiile uscate la rehidratat in apa calduta si dupa aia le-am tocat marunt la robot.
am taiat speck-ul cubulete si l-am pus la rumenit in 25 gr de unt. cand a fost gata, l-am dat deoparte la scurs pe un servet de hartie si am adaugat in tigaie ceapa tocata marunt, am rumenit-o usor, apoi am pus orezul. am amestecat pana orezul a devenit usor translucent, am adaugat si rosiile tocate la robot, apoi am inceput sa adaug cate putina supa fierbinte, ca la orice risotto, repetand operatiunea pana cand orezul a fost gata (al dente). am dat tigaia deoparte, am adaugat speck-ul rumenit, 25 gr de unt, parmezanul ras, putina sare si mult piper proaspat zdrobit.
excelent!!! desi n-arata asa grozav, e extraordinar de bun.

calorii/portie - 674.




duminică, 22 martie 2015

semifreddo de ciocolata

am facut un desert pentru musafirii de weekend. un semifreddo de ciocolata. se face foarte usor si e foarte bun si bineinteles ca are multe calorii:)

ciocolata neagra - 275 gr
oua - 4
zahar - 50 gr
smantana dulce - 500 ml
1 pastaie de vanilie
50 gr caju rumenit
30 gr caise uscate
30 gr stafide

am topit ciocolata neagra in bain marie si am dat-o deoparte. am batut ouale cu zaharul si apoi am adaugat ciocolata topita, amestecand continuu. am batut usor smantana cu vanilia si am adaugat-o in compozitia de mai sus. apoi am pus caju-ul, stafidele si caisele (pe care le-am taiat bucati mai mici).
am pus folie de plastic intr-o caserola, am turnat compozitia si am dat-o la congelator.
cand am mancat-o, am ras deasupra putina ciocolata alba.

calorii/portie - 211.



miercuri, 18 martie 2015

tarte cu rosii cherry si branza de capra

aveam niste branza de capra in saramura, ca o telemea uscata si foarte sarata. m-am gandit s-o folosesc in niste mini tarte deschise, pe post de aperitiv.

aluat foietaj - 6 bucati (10x10 cm)
rosii cherry - 200 gr
branza de capra - 100 gr
3 catei de usturoi
1 lingurita busuioc uscat
1 ou
1 lingurita ulei de masline

am desarat (partial) branza de capra si apoi am ras-o pe razatoare. am taiat rosiile cherry pe din doua si le-am amestecat cu usturoiul tocat marunt, busuiocul si o lingurita ulei de masline. n-am mai pus sare pentru ca branza era suficient de sarata. am presarat pe fiecare patrat de aluat putina branza, apoi am pus rosiile cherry, apoi iar putina branza. am lasat o margine perimetrala de 1 cm pe care am
uns-o cu ou batut. le-am dat vreo 20 de minute (180C) in cuptorul preincalzit.
foarte bune si calde si reci.

calorii/bucata - 202.


marți, 17 martie 2015

salata cu shiitake si mei

in seara asta am facut o alta salata cu mei.
pentru 3 portii generoase.

mei - 150 gr
shiitake uscate - 50 gr
speck - 75 gr
1 bucata ginger
5 catei de usturoi
5 fire de ceapa verde
1 legatura coriandru
150 gr salata romana
1 ardei iute mic rosu
2 linguri sos de soia
1 lingura ulei de masline


am rumenit meiul in tigaie fara ulei, apoi am adaugat apa (proportie 1:3), putina sare si l-am fiert acoperit pana a fost gata (vreo 20 de minute). l-am lasat sa se raceasca.
am pus speck-ul taiat cubulete la rumenit intr-o lingura ulei de masline. cand a fost gata, l-am dat deoparte si in acelasi ulei am adaugat gingerul si usturoiul (tocate marunt) si apoi ciupercile shiitake feliate (rehidratate inainte). am pus 2 linguri de sos de soia si putin lichid in care s-au rehidratat ciupercile si am fiert totul vreo 10 minute pana a scazut lichidul si s-au inmuiat ciupercile. le-am lasat sa se raceasca.
am amestecat meiul fiert cu ciupercile, speck-ul si ceapa verde rondele. am adaugat salata romana rupta bucati, frunzele de coriandru, ardeiul iute tocat marunt si gata cina.

calorii/portie - 425.



luni, 16 martie 2015

ravioli cu ragu de porc

inca mai am cateva bucati de porc prin congelator si mai am o luna sa lichidez stocul.
azi am facut niste ravioli cu ragu de porc. si pentru ca aveam destula materie prima pentru umplutura, am facut mai multi.

pentru aluat
3 oua
300 gr faina
sare

pentru umplutura
500 gr carne porc
1 lingura ulei de masline
1 ceapa
5 catei de usturoi
1 morcov
1 ardei mic rosu
1 cutie rosii in bulion
sare, piper
4 cuisoare

pentru sos
1 lingura ulei de masline
1 shallot
1 ardei iute mic
1 lingurita zahar
4 catei de usturoi
1 cutie rosii pasate
oregano
sare, piper
50 gr parmezan


am facut foile de aluat, ca de obicei, cu masinuta imperia, iar apoi am folosit scula pentru ravioli pe care o am in dotare.
umplutura - am pus la rumenit carnea de porc tocata si dupa ce s-a rumenit am adaugat ceapa, morcovul, ardeiul si usturoiul (toate tocate marunt). dupa ce s-au rumenit si legumele, am pus o cutie de rosii in bulion, sare, piper, cuisoarele zdrobite si am gatit totul acoperit o ora. am lasat umplutura la frigider mai bine de doua ore inainte de a umple foile de pasta. au iesit 48 de ravioli, asa ca jumatate din ei i-am pus la congelator ca sa-i mancam zilele urmatoare. au mai rezultat si ceva resturi/margini de pasta (100 gr) pe care le-am oprit pentru o mica portie de maltagliati.




am facut un sos simplu de rosii - am pus la rumenit intr-o lingura ulei de masline - shallot-ul, ardeiul iute si usturoiul tocate marunt, am adaugat o cutie de rosii pasate, sare, piper, zahar, oregano uscat si am fiert totul 10 minute.
am pus la fiert ravioli in apa sarata in jur de 2 minute, i-am scurs, i-am aruncat in sosul de rosii fierbinte si-am pus deasupra parmezanul ras. excelent!
a fost o cina cu multe calorii, dar a meritat:)

calorii/portie - 812


vineri, 13 martie 2015

salata caesar

aseara la cina am facut o salata caesar. e una din preferatele noastre. e foarte simpla si foarte buna. si are nenumarate variatii.
pentru noi 2.

salata romana - 400 gr
5 fileuri de anchois
1 ou
2 linguri + 1 lingurita ulei de masline
5 catei de usturoi
75 gr parmezan
100 gr bacon
1 lamaie
piper
paine - 4 felii

mai intai am facut crutoanele - am stropit feliile de paine cu putin ulei de masline (o lingurita) si
le-am dat la cuptor pana s-au rumenit. am rumenit in cuptor si feliile de bacon pana s-au facut crocante.
am facut la blender un sos din usturoi zdrobit, ou, anchois, doua linguri de ulei de masline si zeama de lamaie. la sfarsit am incorporat in sos si jumatate din parmezan (ras). nu mai e nevoie de sare pentru ca fileurile de anchois sunt suficient de sarate, la fel si parmezanul. am aruncat peste sos salata rupta bucati, am amestecat-o usor cu sosul, apoi am pus crutoanele, bucatile de bacon crocant (bacon-ul e facultativ), cealalta jumatate de parmezan ras si piper proaspat zdrobit.
perfecta!

calorii/portie - 667.



miercuri, 11 martie 2015

risotto cu sfecla

in seara asta am facut pentru cina un risotto cu sfecla.
de azi in 5 saptamani schimbam locatia, asa ca probabil asta e ultimul risotto pe care-l mai fac fara vin!!!
dupa 2 ani si jumatate, o sa pot din nou sa folosesc vin si alte tipuri de alcool la gatit:). ce bine!!!

pentru 3 portii
orez arborio - 250 gr
unt - 50 gr
sfecla - 200 gr
parmezan - 75 gr
1 ceapa alba
2 catei de usturoi
supa de legume - 5 cani
sare, piper
bacon - 100 gr

intai am facut supa de legume - am fiert doi morcovi, un ardei rosu, un dovlecel mic, o bucata de telina, o ceapa, trei catei de usturoi, o lingurita boabe de piper, doua foi de dafin si putina sare.
am rumenit bacon-ul la cuptor pana s-a facut crocant si l-am pus la scurs pe servete absorbante.
am copt sfecla in cuptor, jumatate din cantitate am pus-o la blender si am amestecat-o cu supa de legume.
am pus ceapa si usturoiul tocate marunt la rumenit in jumatate din cantitatea de unt si apoi am adaugat orezul. cand orezul s-a facut usor sticlos, am inceput sa adaug cate putina supa de legume fierbinte, ca la orice risotto. am repetat procesul pana cand orezul a fost gata (al dente). spre final am pus restul de sfecla (tocata cubulete mici). am dat deoparte, am adaugat restul de unt, parmezanul ras, putina sare si piper proaspat zdrobit.
l-am mancat cu bacon crocant.
e extraordinar de bun si foarte colorat.

calorii/portie - 717.


marți, 10 martie 2015

salata cu somon

ieri am pus la marinat niste somon (cu sare, zahar si marar tocat - reteta e pe blog pe la inceputuri) si pentru cina din seara asta l-am folosit intr-o salata noua.
pentru noi 2.

somon marinat - 200 gr
3 oua
5 fire de ceapa verde
4 fileuri de anchois
1 lamaie
2 linguri ulei de masline
4 catei de usturoi
salata romana - 250 gr
5 ridichi
piper

am taiat salata, am pus ceapa verde si ridichile rondele, ouale fierte tari, taiate sferturi, feliile de somon si am facut un sos la blender din fileurile de anchois, usturoi, ulei de masline, zeama si coaja de lamaie (fara sare, pentru ca fileurile de anchois sunt suficient de sarate). am pus piper proaspat zdrobit deasupra si asta a fost tot.
o cina perfecta!

calorii/portie - 444.


miercuri, 4 martie 2015

dovlecei gatiti altfel

aici sunt dovlecei excelenti - foarte mici si proaspeti tot timpul.
aseara am gatit o pasta de dovlecei.

dovlecei - 700 gr
tahini - 4 linguri
6 catei de usturoi
1/2 lingurita cumin
1 shallot
1 lamaie
sare, piper

am taiat dovleceii felii (nu i-am curatat complet de coaja, am lasat jumatate din coaja) si i-am fiert la abur cu putina sare, pana s-au inmuiat (in jur de 15 minute). dupa ce s-au racit, i-am pus in robot, apoi am amestecat pasta obtinuta cu tahini, usturoi zdrobit, shallot-ul tocat foarte marunt, sare, piper, zeama de lamaie si cumin.
am mancat pasta de dovlecei cu lipie rumenita.
e minunata si foarte usoara.

tot bolul are 562 calorii - 5 portii pe post de aperitiv.


marți, 17 februarie 2015

orez prajit tom yum

stiti deja ca una din supele noastre preferate e tom yum, dar pentru cina de aseara m-am gandit sa fac un orez prajit tom yum. cu fructe de mare.

orez basmati - 250 gr
2 linguri ulei
3 fire lemongrass
1 bucata galangal
6 frunze kaffir lime
1 shallot
5 catei de usturoi
2 lingurite pasta nam prik pao
2 linguri sos de peste
1 lingura zahar de palmier
4 linguri zeama de lime
3 ardei iuti rosii thai
2 fire de ceapa verde
2 rosii mici
creveti proapeti - 500 gr brut / 300 gr net
calamari proaspeti - 400 gr
file peste proaspat (am avut nuweibi) - 100 gr
cateva fire de coriandru proaspat

am curatat crevetii (mai putin cozile), am curatat calamarii si i-am taiat inele, am taiat pestele cuburi. toate cele de mai sus le-am gatit cateva minute intr-o lingura ulei, cu 3 catei de usturoi si sare. separat am pus la rumenit in alta lingura de ulei, 2 catei de usturoi tocati marunt, shallot-ul julienne, lemongrass-ul si galangal-ul rondele subtiri si frunzele de kaffir lime. dupa un minut am pus pasta nam prik pao, sosul de peste, zeama de lime, zaharul si sosul lasat de fructele de mare. am gatit totul vreo 3 minute, am adaugat rosiile taiate in patru si am mai tinut pe foc vreo 30 de secunde. la final am pus orezul (fiert dinainte si racit la frigider), ardeii iuti tocati, ceapa verde feliata si fructele de mare gatite. am amestecat bine, am dat deoparte si am aruncat inauntru o mana de frunze de coriandru.
excelent!

au iesit 4 portii imense.
calorii/portie - 529.




joi, 5 februarie 2015

salata cu naut, speck si altele

pentru cina din seara asta am facut o salata noua.
pentru noi 2.

1 cutie naut fiert
100 gr speck
3 shallot
3 fire ceapa verde
1 caciulie usturoi
1 mango
1 morcov
2 castraveti
sare
piper
1 lingura ulei
zeama si coaja de la o lamaie
1/2 legatura coriandru

am taiat speck-ul cubulete, l-am rumenit si l-am scurs pe un servet absorbant. cand s-a racit l-am amestecat cu nautul scurs, shallot-ul julienne, ceapa verde rondele, usturoiul zdrobit usor si tocat, morcovul betigase, mango si castravetii felii , sare, piper proaspat zdrobit, zeama si coaja de lamaie si o lingura de ulei. am aruncat inauntru frunzele de coriandru si asta a fost tot.
trebuie sa zic ca toate salatele care au si fructe inauntru sunt grozave!

calorii/portie - 478.




miercuri, 4 februarie 2015

alt carpaccio de peste

aseara am facut din nou un carpaccio de peste. ne place atat de tare, incat nu ne mai saturam.
n-am gasit fructul pasiunii la magazin, asa ca l-am facut putin altfel decat ultima oara.
si de data asta a fost grozav!

file de peste - 400 gr (am folosit tot peste local, nuwaibi)
6 capsuni
1 piersica
1 lingura ulei de masline
zeama de la 1/2 portocala
zeama de la 2 lime
piper proaspat zdrobit
sare mare

pentru salata
100 gr mango verde
100 gr castravete
75 gr morcov
2 fire ceapa verde
1 ardei iute rosu thai
100 gr boabe de struguri
1 lingura zahar
zeama si coaja de la 1/2 portocala
zeama de la 1 lime
o mana de frunze de busuioc (am folosit lemon basil, care are cu totul alta aroma)
sare

am feliat pestele si l-am asezat intr-un vas. am pus capsunile si piersica la robot, apoi le-am amestecat cu zeama de lime si portocala si o lingura ulei de masline. am turnat sosul peste feliile de peste, am pus deasupra piper proaspat zdrobit si sare mare si l-am dat la frigider, timp in care am facut salata. am taiat betigase (cu scula speciala) castravetele, mango-ul si morcovul , am adaugat  ceapa verde rondele, ardeiul iute tocat marunt, boabele de struguri taiate pe din doua, frunzele de busuioc, zeama de lime, zeama si coaja de portocala, zahar si sare.
am mancat carpaccio cu bagheta prajita si salata.

portia de carpaccio cu salata (fara paine) a avut 410 de calorii.


duminică, 1 februarie 2015

spaghetti cu anchois, capere si pesmet

aseara am facut niste spaghetti extrem de simple. minunate!
pentru noi 2.

pentru aluat
200 gr faina
2 oua
sare

pentru sos
4 linguri ulei de masline
2 felii de paine
4 catei de usturoi
6 fileuri de anchois
2 linguri capere
cateva fire de patrunjel
coaja de la o lamaie
piper

pastele - le-am facut ca de obicei, la masina imperia.
pentru sos am pus painea la robot pana s-a maruntit, dupa care am rumenit-o in 2 linguri de ulei de masline pana am obtinut un pesmet auriu. l-am dat deoparte.
am pus in tigaie fileurile de anchois cu 2 linguri de ulei si le-am rumenit pana s-au dezintegrat, am adaugat usturoiul zdrobit usor si tocat marunt si l-am rumenit usor, apoi am pus caperele, piper proaspat zdrobit si am stins focul. am aruncat pastele fierte inauntru, am adaugat pesmetul rumenit, coaja de lamaie si o mana de frunze de patrunjel. am amestecat totul bine si  gata.

calorii/portie - 740.



miercuri, 28 ianuarie 2015

salata de caracatita cu fructe

in zanzibar am mancat o salata de caracatita cu fructe si ne-a placut mult.
pentru cina din seara asta am facut si eu una. sigur nu a fost aceeasi reteta, dar rezultatul a fost grozav.
pentru noi 2.

caracatita - 750 gr (pentru fiert caracatita - o lingura ulei de masline, cateva fire de patrunjel, o lamaie, 5 catei de usturoi, sare mare)
avocado - 150 gr
mango - 150 gr
ardei gras rosu - 100 gr
usturoi - 1 caciulie
shallot - 2 bucati
ceapa verde - 3 fire
zeama de la 2 lamai
1 lingura zahar
sare, piper
1 ardei iute (piri-piri)
cateva fire de coriandru

dupa ce am fiert caracatita cum fac de obicei (in jur de 20 de minute, in tigaie cu capac  - caracatita, cateva fire de patrunjel, o lingura ulei de masline, cativa catei de usturoi zdrobiti usor, partea alba de la o lamaie, sare mare), am racit-o si taiat-o bucati. apoi am amestecat-o cu mango si avocado (feliute),  ardei gras si shallot julienne, ceapa verde rondele. am facut un sos din zeama de lamaie, zahar, sare, piper proaspat, usturoi zdrobit usor si piri-piri tocat marunt. am amestecat totul si am aruncat deasupra o mana de frunze de coriandru. a fost excelenta!

calorii/portie - 592.






joi, 22 ianuarie 2015

alta salata thai cu porc

mai am inca prin congelator mici rezervare de carne de porc.
in seara asta am avut la cina o salata thai cu porc. putin altfel, in sensul ca plecand de la clasicul larb cu carne tocata, am mai adaugat ceva ingrediente si in loc de carne tocata, am taiat carnea cubulete.
a rezultat salata de mai jos.

pentru noi 2

carne de porc - 340 gr
3 shallots
1 caciulie usturoi (am adus un usturoi grozav din zanzibar, nu e iute deloc, e extrem de aromat, atata ca-ti ia o vesnicie sa-l cureti, cateii fiind foarte mici)
200 gr castravete
3 fire de ceapa verde
200 gr salata romana
1 legatura coriandru
1 legatura menta
zeama si coaja de la 2-3 lime
2 linguri sos de peste
1 lingura zahar de palmier
3 ardei iuti rosii thai
40 gr orez basmati
1 lingura ulei
sare, piper
1 bucatica ginger

am rumenit orezul crud in tigaie, fara ulei, pana s-a facut auriu, dupa care l-am zdrobit in mojar.
am facut sosul din zeama+coaja de lime, sos de peste, zahar de palmier, ardeii iuti tocati marunt si cateii de usturoi usor zdrobiti.
am taiat carnea de porc cubulete si-am rumenit-o intr-o lingura de ulei, cu putina sare, piper si cateva felii de ginger (pe care apoi le-am dat deoparte).
am spalat si zvantat frunzele de salata (le-am tocat grosier), frunzele de coriandru si de menta si le-am pus intr-un vas, am adaugat shallot-urile julienne, ceapa verde rondele, castravetii taiati fasii cu scula de curatat legume, carnea de porc si pe urma am scaldat totul in sos.
am presarat orezul zdrobit deasupra si-am mancat-o imediat.
a iesit o salata imensa. si extraordinar de buna.

caloriiportie - 623.



kilimanjaro, decembrie 2014

azi se implineste o luna de cand am fost pe kilimanjaro. de fapt, de la data la care am inceput urcarea pe munte. parca a fost acum o suta de ani:)

am ajuns in arusha pe 19 decembrie, seara pe la ora 9 (am plecat pe 19 decembrie la ora 2 dimineata de aici, am zburat cu escala in addis ababa, am ajuns in dar es salaam, am petrecut cateva ore la restaurantul din aeroport pe care-l stiam de anul trecut, dupa care am zburat seara spre arusha).
la hotelul din arusha - mare petrecere in desfasurare in gradina (cineva isi sarbatoarea ziua de nastere - 40 de ani), cu muzica, dj, dansatori, agitatie, focuri de artificii. managerul hotelului (foarte dragut) ne-a oferit cina si o sticla de vin din partea casei. oricum, la ora 12 fix petrecerea s-a terminat si am putut sa dormim neintorsi pana dimineata (eram atat de obositi incat am fi dormit chiar daca tinea petrecerea pana-n zori).
20 decembrie - o dimineata superba, am luat micul dejun in gradina - cu costita crocanta bineinteles:) cu soare, ciripit de pasarele si varful meru in zare.


pe la pranz au aparut si copiii ceilalti si am petrecut o dupa amiaza placuta in gradina. dupa masa au venit cei de la team kilimanjaro sa ne aduca echipamentele si sa ne povesteasca putin despre traseu. seara cina, vin, veselie si la somn.
21 decembrie - cu bagajul de munte facut, echipati gata, am luat micul dejun in gradina la 6.30 si la 7 au venit cei de la team kilimanjaro sa ne ia - harold (the chief) cu jacob si kelvin (asistentii lui).


am incarcat si-am plecat. e un drum cu masina de vreo 2 ore pana la poarta de intrare in parc, unde trebuie sa te inregistrezi, se platesc taxele de intrare in parc, toate bagajele sunt cantarite (au o politica destul de stricta la bagaje - una ca porterii nu au voie sa care mai mult de 25 de kg si in plus toate gunoaiele trebuie carate inapoi, nu ai voie sa lasi nimic in urma).


noi am ales sa urcam pe ruta lemosho, asa ca de la poarta de inregistrare (londorossi gate) a trebuit sa mai mergem vreo jumatate de ora cu masina pana la poarta de intrare pe traseul lemosho.




prima zi a fost lejera, am mers prin jungla vreo 5 km si-un pic, ne-a prins ploaia si dupa vreo 3 ore am ajuns la prima tabara - forest camp (2821 m), diferenta de nivel 400 m. corturile erau deja montate, cortul de luat masa se monta, cina era aproape gata.



pentru 5 oameni cati am fost, am avut nevoie de o echipa de 23 de oameni (3 ghizi, bucatarul nostru, ajutorul de bucatar, bucatarul pentru porteri si restul porteri). e multa logistica si e nevoie de multa organizare si disciplina. in fiecare zi, dupa plecarea noastra, porterii strang tabara, pornesc la drum si cand ajungi la tabara urmatoare, totul e deja montat, aranjat, mancarea gata. e multa munca si efort din partea lor.
prima noapte de dormit in jungla n-a fost cea mai grozava, in sensul ca n-am prea dormit niciunii dintre noi - unii de prea frig, altii de prea cald, de zgomotele maimutelor, de ploaie, de sentimentul nasol ca tre sa iesi din cort la 3 dimineata si sa mergi la buda, eu am avut un cosmar la un moment dat si-am tipat de-am trezit toata tabara:). pana la urma a venit dimineata si a fost grozav, la 6 desteptarea, spalat cu un mic bol de apa calda, mic dejun si la ora 7 la drum.
dupa mine, partea cea mai grea pe munte e aia cu spalatul. primele 3 zile e chiar grozav, in sensul ca in prima zi, fiind in jungla, te poti ascunde undeva si sa te speli cat de cat, a doua si a treia zi e chiar mai bine pentru ca taberele sunt langa niste paraie, asa ca poti sa te speli cu apa din belsug. dar din a patra zi singura optiune sunt servetelele umede, pana intr-a saptea zi cand ajungi iar in jungla si poti sa folosesti apa din nou. chiar daca devii maestru in a te spala pe tot corpul dintr-un bol mic de apa, n-ai unde s-o faci, ca esti cam in camp deschis.
22 decembrie - am urcat 7.7 km pana la shira camp 1 (3508 m). temperaturile au scazut, programul a fost cam la fel cu trezit la 6 dimineata, mic dejun, mers cateva ore bune, ajuns in tabara, luat pranzul, program de voie dupa masa cu spalat la parau, apoi cina si la somn destul de devreme. peisajul s-a schimbat, de la jungla la cu totul alta vegetatie, mai taratoare.















23 decembrie - am urcat de la shira camp 1 (3508 m) pana la moir hut (4166 m), in jur de 9.5 km, diferenta de nivel de 658 m. am avut soare, ne-a prins si ploaia pe drum, a fost si ceata, dar am ajuns cu bine in tabara.











dupa masa am facut o urcare de aclimatizare de vreo ora. 1.9 km.







24 decembrie - am mers 10.3 km, de la moir hut (4166 m), pe partea de nord, pana la pofu camp (3998 m). a fost o zi de aclimatizare la 4000 de m, cu urcat si coborat cate putin. am sarbatorit si noi craciunul cum am putut, am improvizat un mic pom, am baut un pahar de porto si bineinteles ne-am dus la somn foarte devreme. ziua a patra a fost ziua in care am inceput sa avem cu totii mici semne din cauza altitudinii, unii dureri de cap, altii ameteli, altii lipsa de coordonare, dar nu au fost simptome grave, au trecut cu advil:). desi noi doi am zis ca nu luam dyamox, in seara zilei a patra, si eu si lp am inceput sa luam. nu stiu daca si-a facut efectul (cica ar trebui sa-l iei din prima zi ca sa fie eficient), cert este ca dupa aia ne-am simtit perfect. probabil ca si organismul a inceput sa se obisnuiasca cu altitudinea.










25 decembrie - am plecat de la pofu camp (3998 m) si am mers 6.7 km pana la caves camp (3971 m). a fost la fel, zi de urcat si coborat usor, din nou aclimatizare. a fost o zi usoara, dar cred ca a facut diferenta pentru succesul excursiei. respiratia s-a reglat foarte bine, durerile de cap au disparut complet. singura chestie e ca de la 4000 de m in sus, daca faci miscari bruste sau te apleci, obosesti mai usor. in afara de asta, e la fel.








26 decembrie - ziua a sasea si a saptea sunt cele mai grele zile. dupa 2 zile oarecum usoare, am pornit de dimineata ca de obicei si am mers 5 km, de la caves camp (3971 m) pana la tabara de baza, school hut (4722 m), diferenta de nivel de 751 m. am ajuns pe la pranz, am facut o pauza mica de ceai si stat la soare si pe urma am mai urcat vreo ora, tot pentru aclimatizare. am coborat in tabara de baza, am luat pranzul si pe la ora 3 ne-am dus la somn. ne-am trezit la 11 noaptea, afara ninsese, era putina zapada pe corturi, dar se oprise, era complet senin, un cer splendid, fara vant si nu foarte frig (in jur de minus 8 grade). ne-am echipat cu toate straturile, am luat o cina extrem de usoara (cu porridge, ceai si biscuiti).





27 decembrie - ora 00.30. la jumatate de ora dupa miezul noptii am pornit la drum. am inceput ascensiunea finala. vremea perfecta, destul de cald, dupa jumatate de ora am inceput sa dam jos din straturi, am renuntat si la manusile groase cu puf. n-am avut niciun simptom legat de altitudine la pornire, am inceput sa urcam usor-usor, in zig-zag pana am ajuns la intersectia cu celelalte rute, unde se intalneau toate grupurile - lungi siruri de lampase in noapte. foarte frumos! am mers, si-am tot mers, luand muntele usor in piept, destul de abrupt, pana s-a crapat de ziua (soarele aproape rasarea deasupra kenyei) si-am ajuns la gilman's point (5685 m).





am facut poze, ne-am odihnit putin si-am plecat mai departe spre stella point (5756 m). dupa stella point, eu am luat-o putin inainte pentru ca ma simteam excelent si nu puteam sa merg chiar atat de incet (mai ales ca pana in varf nu mai e asa de inclinat), asa ca m-am tot dus si la 7.30 am ajuns pe uhuru peak (5895 m). vremea perfecta, super senin, soare! era cald, m-am dezbracat, n-am avut niciun fel de senzatie nasoala in varf, am savurat momentul cat i-am asteptat pe ceilalti. m-am bucurat de peisaje si de reusita! au ajuns cu totii, am facut poze, veselie mare si gata! am inceput sa coboram.







la stella point ne-am oprit si-am facut niste poze si apoi am cotit-o in viteza spre barafu camp.




si-am tot mers mult si bine, prin cenusa vulcanica (e atat de misto, aluneci ca-n zapada si poti sa mergi cu viteza). la coborare am luat-o inainte, am ajuns la barafu camp, i-am asteptat pe ceilalti si cand au ajuns, am plecat mai departe. am ajuns prima la millenium camp (3820 m), la 12.30. acolo astepta echipa de porteri (numai cei 3 ghizi si 2 porteri au urcat cu noi pana in varf, restul de porteri au coborat din tabara de baza, de la school hut, direct la millenium camp). porterii au fost foarte draguti, m-au felicitat, erau foarte curiosi cum a fost pe varf (desi multi dintre ei au fost de zeci de ori pe munte, doar o mica parte dintre ei au urcat pana in varf), m-au intrebat daca puteam respira, daca era zapada pe varf, daca nu mi-a fost rau. cortul de luat masa era deja instalat si mancarea aproape gata. cand au aparut ceilalti, am luat pranzul, ne-am odihnit vreo ora si am plecat din nou la drum, inca 2 ore jumatate, pana la mweka camp (3090 m). am ajuns acolo in jur de 6 seara. in total am mers 16.2 km (noaptea urcata + coboratul). tabara era din nou in jungla, asa ca ne-am bucurat de-un "dus" dintr-un bol de apa, o cina bine meritata si-un pahar de porto pentru reusita. ne simteam picioarele ca de plumb, de la atata coborat. ne-am culcat devreme, foarte fericiti.
28 decembrie - ne-am trezit si mai devreme ca de obicei, ca sa plecam printre primii din tabara si sa nu prindem toata aglomeratia si am coborat 8.4 km, de la mweka camp (3090 m) pana la mweka gate (1641 m). aici ne-am bucurat de primele beri dupa 8 zile pe munte, ne-am semnat in registru, ne-am luat diplomele, ne-am urcat cu totii (impreuna cu toata echipa) intr-un microbuz si-am plecat sa sarbatorim victoria la o terasa in arusha.







A FOST GROZAV!!! TOTUL

Am avut parte de o echipa minunata, si-au facut treaba perfect. Ghizii ne-au sprijinit si ne-au incurajat tot drumul. Au fost foarte veseli, rabdatori, calmi si ne-au dus in siguranta pana-n varf si inapoi. O experienta de neuitat si o calatorie pe care ar trebui s-o faca toata lumea. A fost mult mai usor si mult mai placut decat ma asteptam si decat citisem inainte pe net. Normal ca fiecare percepe altfel lucrurile, dar daca respecti niste chestii de baza - sa mananci suficient de mult ca sa ai energie (chiar daca uneori n-ai pofta si mancarea poate ca nu e cea mai gustoasa din lume), sa bei foarte, foarte multa apa si sa fii pozitiv, atunci n-ai cum sa nu reusesti.